Sănătatea Press Group recomandă:

x

De Ziua Mondială a Diabetului va fi lansată Campania Naţională „Controlează-ţi diabetul!”  

Ziua Mondială a Diabetului de anul acesta va prilejui lansarea Campaniei Naţionale „Controlează-ţi diabetul!”, care are ca principal scop implicarea autorităţilor în propagarea mesajului de alarmă cu privire la incidenţa crescută a cazurilor de diabet din România. Proiectul îşi propune, de asemenea, ca anual, fiecare centru important de diabet din ţară să organizeze Ziua Mondială a Diabetului, creându-se astfel un cerc al diabetului din punct de vedere informaţional şi educativ în întreaga ţară.

În cadrul campaniei       „Controlează-ţi diabetul!” va fi lansat imnul luptei împotriva diabetului, care va fi interpretat de Adrian Ţuţu, câştigătorul primei ediţii a show-ului TV „Românii au talent”.

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei prevenţiei sau a monitorizării permanente a diabetului, iniţiatorii campaniei propun că în fiecare oraş mare al ţării să se realizeze linii de transport în comun destinate prevenţiei diabetului. Astfel de mijloace de transport în comun să fie colatate cu mesajul campaniei: „Controlează-ţi diabetul!” – În cazul diabetului educaţia înseamnă prevenţie şi control. Prin acest mijloc de informare, medicii consideră că mesajele pot ajunge eficient în rândul populaţiei.

Primele linii de transport în comun dedicate prevenţiei şi educaţiei în diabet vor circula în Craiova, cu ocazia  Zilei Mondială a Diabetului 2011.

Iniţiatorii campaniei sunt Asociaţia Română de Educaţie în Diabet şi Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Dolj, iar managementul campaniei este asigurat de Sănătatea Press Group.

Potrivit ultimelor studii realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aproape 346 de milioane din întreaga lume suferă în prezent de diabet.  În România, specialiştii consideră că diabetul afectează peste 1 milion de oameni, dintre care aproximativ 2.800 sunt copii.

Prof.univ.dr. Maria Moţa, iniţiatoarea campaniei, a declarat: „Ca președinte ales al Societății Române de Diabet, am considerat că este de datoria mea să demarez o amplă campanie, care să se desfășoare la nivel național, în fiecare an și în care să fie implicați toți factorii care pot contribui la sănătatea populației cu privire la prevenția și diagnosticarea precoce a diabetului: medici diabetologi, medici de familie și autorități”.

O primă acţiune a Campaniei Naţionale „Controlează-ţi diabetul!” este Ziua Mondială a Diabetului, care se va desfăşura anul acesta în perioada 12-14 noiembrie, la Craiova. Manifestările organizate în cadrul Zilei Mondiale a Diabetului au ca principal scop informarea şi educarea cu privire la importanţa prevenţiei diabetului şi cunoaşterea factorilor de risc care determină apariţia bolii, precum și îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu diabet.

Ziua Mondială a Diabetului include o serie de manifestări dedicate publicului larg, pacienților, reprezentaților asociațiilor de pacienți cu diabet, medicilor și autoritaților medicale.

Simpozionul științific „Actualități și perspective  în diagnosticul și tratamentul  diabetului zaharat”, Concertul extraordinar - Orchestra Medicilor „Medicină și Muzică” şi Decernarea premiilor  de excelență „Educație și Prevenție în Diabet”, Testarea gratuită a glicemiei și a hemoglobinei glicozilate, Flash mob-ul „Controlează-ți diabetul”., Marşul Bicicliştilor „Sănătate pe două roţi. Împreună împotriva diabetului” sunt doar câteva dintre activităţile care se vor desfăşura anul acesta în cadrul Zilei Mondiale a Diabetului.

Pentru mai multe informaţii despre Campania Naţională „Controlează-ţi diabetul!”, accesaţi site-ul Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet: www.educatie-diabet.ro.














galerie foto
Get Adobe Flash player

NOUTĂŢI

Campania Națională Controlează-ți Diabetul a debutat în anul 2011 și a ajuns în acest an la cea de a X-a ediție.

harta