Sănătatea Press Group recomandă:

x

Din noiembrie, orădenii circulă cu liniile de transport dedicate prevenției și controlului diabetului

Diabetul zaharat poate apărea la orice vârstă, indiferent de sex, profesie sau stare materială, iar odată instalat, nu se poate vindeca. În acest context, prevenția, diagnosticarea precoce și controlul eficient al acestei boli sunt esențiale, iar informarea publicului larg devine vitală.

Pentru ca mesajele educative să ajungă în rândul publicului larg, în cadrul Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, Societatea Româna de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Oradea și Regia Autonomă de Transport Local Oradea, dedică două mijloace de transport în comun prevenției și controlului în diabetul zaharat, care vor circula până în anul 2013. Astfel, un tramvai și un autobuz poartă mesajul campaniei: ”Controlează-ți diabetul -  În cazul diabetului educaţia înseamnă prevenţie şi control!”.

În acest fel, populaţia va fi expusă în mod direct mesajului campaniei, în încercarea de a conştientiza importanţa prevenţiei şi controlului diabetului. Vizibilitatea mesajelor şi implicarea autorităţilor locale reprezintă un pas important către atingerea obiectivelor propuse, de informare și educare a publicului.

Campania Națională Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, își propune informarea şi educarea publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei diabetului, precum și asupra controlul eficient al diabetului și îmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală. De asemenea, campania vizează implicarea specialiștilor, autorităţilor și mass-media în propagarea mesajului de alarmă cu privire la incidenţa și prevalența crescută a cazurilor de diabet în România.

Campania Națională Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, este organizată de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Oradea. Partenerii ştiinţifici ai evenimentului sunt Asociaţia Română de Educaţie în Diabet şi Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Pe plan local, manifestarea este susţinută de către Primăria Municipiului Oradea şi Regia Autonomă de Transport Local Oradea.

Management eveniment: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical
Diana Nanciu
PR Specialist
0733.011.108
pr@sanatateapress.ro














galerie foto
Get Adobe Flash player

NOUTĂŢI

Campania Națională Controlează-ți Diabetul a debutat în anul 2011 și a ajuns în acest an la cea de a X-a ediție.

harta