Campania Naţională „Controlează-ţi diabetul”, care are ca principal scop implicarea autorităţilor în propagarea mesajului de alarmă cu privire la incidenţa crescută a cazurilor de diabet din România. Campania îşi propune, de asemenea, ca anual, fiecare centru important de diabet din ţară să organizeze Ziua Mondială a Diabetului, creându-se astfel un cerc al diabetului din punct de vedere informaţional şi educativ în întreaga ţară.
În cadrul campaniei „Controlează-ţi diabetul” a fost lansat imnul luptei împotriva diabetului, care este interpretat de Adrian Ţuţu, câştigătorul primei ediţii a show-ului TV „Românii au talent”.
Pentru a atrage atenţia asupra importanţei prevenţiei sau a monitorizării permanente a diabetului, iniţiatorii campaniei propun ca în fiecare oraş mare al ţării să se realizeze linii de transport în comun destinate prevenţiei diabetului. Astfel de mijloace de transport în comun să fie colatate cu mesajul campaniei: „Controlează-ţi diabetul!” – În cazul diabetului educaţia înseamnă prevenţie şi control. Prin acest mijloc de informare, medicii consideră că mesajele pot ajunge eficient în rândul populaţiei.
Primele linii de transport în comun dedicate prevenţiei şi educaţiei în diabet au circulat în Craiova, cu ocazia Zilei Mondială a Diabetului 2011.
Organizatorii ediţiei de la Constanţa sunt Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Constanţa
Potrivit ultimelor studii realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aproape 387 de milioane din întreaga lume suferă în prezent de diabet. În România, specialiştii consideră că diabetul afectează aproape 2 milioane de oameni, dintre care aproximativ 2.800 sunt copii.
Manifestările organizate în cadrul Campaniei Controlează-ţi Diabetul au ca principal scop informarea şi educarea cu privire la importanţa prevenţiei diabetului şi cunoaşterea factorilor de risc care determină apariţia bolii, precum și îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu diabet.
Campania Controleză-ţi Diabetul include o serie de manifestări dedicate publicului larg, pacienților, reprezentaților asociațiilor de pacienți cu diabet, medicilor și autorităților medicale.